Timp de trei zile şi jumătate coasta dreaptă a Americii a trecut printr-un junghi de proporţii. Cea mai populată zonă a acestei ţări fost traumatizată de ameninţarea şi efectele unui uragan-ciclon cum nu s-a mai văzut de sute de ani. Iar eu m-am aflat în mijlocul nenorocitei de Sandy.

În tot acest timp nu s-a mai vorbit de preşedinţi, de Romney sau Obama, despre Benghazi, Irak sau Afganistan. Nici măcar economia ţării n-a mai ţinut prim-planul atenţiei americanilor.

Vineri la amiază aflasem pentru prima dată că voi fi în calea unui uragan monstru, cum nu s-a mai văzut. La început am tratat ştirea cu indiferenţă. Alegerile erau cel mai important subiect. Abia după ce ascultasem o ştire în care se spunea că şi cei mai pesimişti meteorologi prezic că uraganul Sandy va fi un monstru cu trei capete, am început să îmi fac griji. Şi să iau măsuri de precauţie.

Sâmbătă dimineaţă am mers la cumpărături să mă aprovizionez cu apă de băut, alimente conservate, lumânări, baterii şi lanterne. Rămăsesem surprinsă să observ că sute de alte persoane înaintea mea au făcut acelaşi lucru. Surprinderea a fost cu atât mai mare pentru că americanii sunt cunoscuţi drept oameni relaxaţi, care nu prea iau în serios ameninţările meteorologilor. De această dată, nu ştiu exact din ce motiv, oamenii deciseseră că e mai bine să fie pregătiţi decât să regrete.

Isteria dinaintea furtunii

Raftul cu apă potabilă era complet gol, un raft lung de câţiva metri şi cu vreo 4 etaje. În schimb, am găsit secţiunea cu bere încă bine aprovizionată, aşa că am pus mâna imediat pe o ladă de 24 de sticle înainte să dispară. De parcă ar fi trecut termitele prin magazinul acela. Zeci de oameni umăr la umăr, cu un anumit sens de alertă, şi-au umplut cărucioarele cu exact aceleaşi produse pe care le căutam şi eu, în special conserve de peşte. Şi generatoare de electricitate. @