Comisarii Gărzii Financiare Timiş au confiscat în data de 23.10, în localitatea Variaş, din judeţul Timiş, 81.700 kg grâu, deoarece marfa era transportată fără a fi însoţită de documente justificative privind provenienţa, contrar prevederilor legale, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
"Ca urmare a activităţii de monitorizare a traficului de mărfuri, comisarii Gărzii Financiare au identificat două autotrenuri care transportau peste 80 tone grâu pentru panificaţie. Din documentele de însoţire a celor două transporturi a reieşit că o firmă cu sediul în Arad ar fi achiziţionat cantitatea de grâu din Sânnicolaul Mare (jud. Timiş) şi ar fi vândut-o în Variaş, la câţiva kilometri distanţă, unei firme doljene, care avea punct de lucru declarat în această localitate. Prima suspiciune a apărut când s-a constatat că asociaţii şi administratorii societăţii comerciale doljene beneficiare sunt deja cercetaţi penal pentru fraudă în domeniul TVA. Ulterior, deoarece s-a constatat că lipseau acte de provenienţă a mărfurilor (contract de vânzare-cumpărare sau factură), cele 81.700 kg grâu au fost confiscate şi vor fi valorificate conform prevederilor legale, contravaloarea constituind venit la bugetul de stat", a precizat domnul Anton POP, comisar şef secţie Garda Financiară Timiş.
F.A. Comisarii Gărzii Financiare Timiş au confiscat în data de 23.10, în localitatea Variaş, din judeţul Timiş, 81.700 kg grâu, deoarece marfa era transportată fără a fi însoţită de documente justificative privind provenienţa, contrar prevederilor legale, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.
"Ca urmare a activităţii de monitorizare a traficului de mărfuri, comisarii Gărzii Financiare au identificat două autotrenuri care transportau peste 80 tone grâu pentru panificaţie. Din documentele de însoţire a celor două transporturi a reieşit că o firmă cu sediul în Arad ar fi achiziţiona