Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hong Kong-ul, cel mai mare centru financiar pentru al doilea an consecutiv

Publicat in Bursa, joi 1 noiembrie 2012 ·

Hong Kong-ul a fost desemnat, de Forumul Economic Mondial (FEM), pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare centru financiar, datorită solidităţii mediului de afaceri, infrastructurii şi regimului fiscal favorabil.

Analizele rivale au la bază numai valoarea tranzacţiilor derulate pe o piaţă, astfel că plasează New York-ul sau Londra în fruntea clasamentului. Raportul de Dezvoltare Financiară publicat de FEM subliniază creşterea centrelor de tranzacţii din Asia şi influenţa Chinei, de pe poziţia sa de a doua economie mondială.

Conform raportului, pieţele de capital în stagnare, slăbirea creşterii economice şi declinul încrederii în organizaţiile financiare au menţinut neschimbate faţă de 2011 primele şase poziţii din clasamentul menţionat.

"Incertitudinea macroeconomică, dar şi problemele legate de reglementare contribuie la inhibarea finanţării din industria financiară", a declarat Giancarlo Bruno, director al FEM, adăugând: "Deşi raportul a remarcat îmbunătăţiri ale unor indicatori care au legătură cu sectorul bancar, acestea reprezintă doar un mic pas în ceea ce va fi un drum lung către redresare".

În clasamentul FEM, Hong Kong-ul este urmat de Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Singapore, Australia şi Canada. Locurile 7 - 10 sunt ocupate de Japonia, Elveţia, Olanda şi Suedia.

Raportul a analizat factori legali şi de reglementare, mediul de afaceri, stabilitatea financiară, serviciile bancare şi non-bancare, pieţele şi accesul la aceste pieţe.

"În pofida acestor puncte solide, Hong Kong-ul are o piaţă a obligaţiunilor relativ nedezvoltată, iar sectorul său financiar nu a fost pe deplin liberalizat".

Conform raportului, responsabilii politici au sarcina "monumentală" să redreseze încrederea în pieţe, într-un moment în care investiţiile sunt afectate de scăderea încrederii.

ALINA VASIESCU Hong Kong-ul a fost

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Hunedoara: Un bărbat şi o femeie au căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri / Au fost scoşi de pompieri - FOTO / VIDEO

News.ro acum 25 minute
Un bărbat şi o femeie au căzut, duminică seară, într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, de la o adâncime de 30-40 de metri, fiind scoşi de pompieri. ”În urma unui apel la 112, care anunţa faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 30 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°