Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Panasonic estimeaza pierderi de 9,6 miliarde de dolari

Publicat in Ziare.com, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Producatorul de electronice Panasonic estimeaza pierderi in valoare de 9,6 miliarde de dolari in anul fiscal curent, din cauza scaderii vanzarilor si cresterii cheltuielilor pentru restructurare.

Compania a incercat sa-si restructureze afacerile, iar costurile aferente sunt estimate a fi de 11 ori mai mari decat s-a crezut initial, relateaza BBC News.

In plus, vanzarile producatorului japonez au fost grav afectare de scaderea cererii in piata de televizoare, dar si de aprecierea yen-ului.

Oficialii companiei au precizat ca nesiguranta din economia globala, din cauza crizei datoriilor din zona euro si a diminuarii cresterii economice in tarile asiatice, inclusiv in China, a condus la o scadere a cererii pentru produsele electronice.

In acelasi timp, consumul din Japonia continua sa ramana scazut. Astfel, vanzarile Panasonic s-au diminuat cu 11 la suta in semestrul al treilea, comparativ cu perioada similara din 2011. La nivel mondial, scaderea a fost de 14 procente, in acelasi interval de timp.

Producatorul de electronice Panasonic estimeaza pierderi in valoare de 9,6 miliarde de dolari in anul fiscal curent, din cauza scaderii vanzarilor si cresterii cheltuielilor pentru restructurare.

Compania a incercat sa-si restructureze afacerile, iar costurile aferente sunt estimate a fi de 11 ori mai mari decat s-a crezut initial, relateaza BBC News.

In plus, vanzarile producatorului japonez au fost grav afectare de scaderea cererii in piata de televizoare, dar si de aprecierea yen-ului.

Oficialii companiei au precizat ca nesiguranta din economia globala, din cauza crizei datoriilor din zona euro si a diminuarii cresterii economice in tarile asiatice, inclusiv in China, a condus la o scadere a cererii pentru produsele electronice.

In acelasi timp, consumul din Japo

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

HotNews acum 18 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali, potrivit News.ro. Emil BocFoto: AGERPRES Potrivit Cl

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 55 minute
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Europarlamentare Ungaria: FIDESZ este în frunte, dar câștigătorul moral este partidul lui Magyar cu 31%

HotNews acum 2 ore
Partidul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, este în frunte cu 43,8% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, dar câștigătorul moral este partidul de opoziție Tisza al lui Peter Magyar cu 31%, conform rezultatelor parți

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 6 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°