Locuitorii de pe strada Borhanci au la dispoziţie, începând de ieri, un autobuz care va circula din oră în oră şi are traseul: Borhanci – Constantin Brâncuşi – Piaţa Mihai Viteazu.
Primarul Emil Boc a inaugurat, miercuri, finalizarea lucrărilor la strada Borhnaci, care până în urmă cu câteva luni era cufundată în noroi la fiecare ploaie.
Lucrările de asfaltare a străzii Borhanci, începute în martie au fost terminate la sfârşitul lunii octombrie. Primarul Emil Boc a inaugurat, miercuri, încheierea lucrărilor şi introducerea unei linii de transport în comun pentru locuitorii din zonă. Valoarea lucrărilor a fost de 9 milioane lei. „Conform promisiunilor, strada Borhanci este gata, redată circulaţiei în integralitate. Cei trei kilometri de drum sunt la stadiul de asfalt, trotuarele terminate şi de astăzi şi transportul în comun este asigurat pe toată strada Borhanci”, a declarat Emil Boc.
Vă reamintim că de-a lungul anilor, locuitorii de pe strada Borhanci au solicitat Primăriei de mai multe ori asfaltarea străzii şi chiar au format o asociaţie pentru a fi mai convingători. De asemenea, în acest an, clujenii de pe strada respectivă au semnalat că lucrările au fost oprite, însă primarul a dat asigurări în această toamnă că nu este vorba despre stoparea lucrărilor ci despre realizarea unor investiţii paralele ale Electrica, E-On Gaz sau canalizare.
Pe de altă parte, locuitorii de pe strada Borhanci au fost somaţi de mai multe ori, anul acesta, de către Primărie să facă demersurile necesare pentru racordarea la canalizarea stradală, în caz contrar lucrările neputând fi continuate. Cel mai recent termen de finalizare a demersurilor a fost 31 iulie.
Lucrările la strada Borhanci au inclus amenajarea căii de rulare cu două sau trei benzi, precum şi construirea de trotuare şi rigole pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale.
Au