Directorul Liceului Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob” Arad (fostul Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate), Smaranda Căpăţână, a primit o delegaţie din Voievodina, formată din nouă elevi şi patru cadre didac- tice. Cu acest prilej, a fost lansat proiectul multietnic, „Plai românesc”, coordonat de profesoara Anca Demeter, din partea Liceului Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob” Arad şi profesorul Doru Delacodru, din partea şcolii din Serbia. „În realizarea acestui proiect s-au implicat şi cadre didactice, reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi de cercetare din municipiu, în special prin donaţiile făcute de doamna Cornelia Mureşan (măsăriţă cu jură şi o icoană), iar o doamnă care a dorit să rămână anonimă va dona acestei delegaţiii peste 1.000 de volume”, povesteşte Anca Demeter. Aceasta mai spune că elevii din Voievodina au susţinut un reuşit medalion liric pe versurile lui Octavian Goga. „Medalionul poetic a fost acompaniat de eleva Marcela Iovescu, de la liceul nostru, care a interpretat vocal poezii ale aceluiași poet, în cadrul conferinţei ştiinţifice «Personalităţi arădene şi transilvănene», aflată sub egida Seviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Arad şi al Primăriei Chşineu-Criş. Tinerii din Serbia au petrecut o seară în familiile elevilor de la Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări, vizitând şi locuri pitoreşti de pe raza municipiului Arad, întorcându-se acasă cu frumoase amintiri şi cu promisiunea unei noi întâlniri”, a încheiat Anca Demeter.
Directorul Liceului Tehnologic de Electronică şi Automatizări „Caius Iacob” Arad (fostul Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate), Smaranda Căpăţână, a primit o delegaţie din Voievodina, formată din nouă elevi şi patru cadre didac- tice. Cu acest prilej, a fost lansat proiectul multietnic, „Plai românesc”, coord