Update. Am corectat “Gittenstein”. V. Tismăneanu iese la atac şi cu altele mai grele. Cea mai amuzantă e însă nedumerirea următoare: de ce mă iau de unul care e numit de Obama, că doar nu e republican. Chiar aşa de simplu să funcţioneze? Cică da: Gitenstein apără statul de drept cînd se sperie de alegeri parlamentare. A, şi încă o mostră de rudimentar total: de ce nu mă iau de Vocea Rusiei? Păi cum de ce. Logic, pentru că sînt vîndut ruşilor.

Text iniţial. Ieşirile lui Gitenstein au depăşit orice limită. Cine crede că sînt motivate de grija teribilă pentru democraţia României să iasă de pe acest blog şi să nu se mai întoarcă niciodată.

Mircea Diaconu este, de cealaltă parte, un monstru de rez-istenţă în absurd. Ţi se comunică în toate formele că eşti în afara legii şi totuşi nu eşti în stare să spui că renunţi, că încerci să respecţi ceva lege.

Nu, discuţia se mută înspre ANI cu care am probleme destule (nu poţi să spui că faci investigaţie adevărată cînd adevăraţii bogătani şi afacerişti ai parlamentului trec la pas prin “regulile” tale). Dar în acest caz e foarte clar ce s-a întîmplat. Diaconu a fost în afara legii, s-a judecat pînă la ultima instanţă şi a pierdut. Ce e de neînţeles? Evident, în lumea minunilor lui Gâdea, Diaconu se luptă cu sistemul. Dar e bine să mai ieşi din tîmpenii televizate şi să intri în viaţa reală şi, eventual, să accepţi că ai de făcut o chestie minimală: îţi dai demisia şi nu mai candidezi punct.

Nesimţirea lui Gittenstein – care, apropo, dacă ar declara a zecea parte din ce spune aici prin Spania, Germania sau Polonia (nu şi sora Bulgaria) ar zbura în secunda a doua – vine la pachet în spaţiul public cu nesimţirea senatorială şi nesimţirea lui Mircea Diaconu. Aceste nesimţiri au acelaşi deznodămînt: sînt demonstraţii în forţă pentru cetăţeni nereprezentaţi. Gittenstein şi Diaconu, same shit.

Ce ar fi fost