Scopul monedei unice era de a închega piața unică. Se pare, însă, că va sfârși prin a o destrăma definitiv

În Europa, căile ferate au reprezentat, încă de la apariție, un instrument al statului.

„Nu mai construiți fortărețe, este timpul șinelor de tren“, spunea faimosul mareșal prusac Helmuth von Moltke. Însă chiar și azi, în epoca integrării europene (pentru care UE tocmai și-a adjudecat premiul Nobel pentru Pace), căile ferate fac obiectul geloziei între statele membre. Diversitatea ecartamentelor și a sistemelor de semnalizare și de electrificare, ca să nu mai vorbim de varietatea regulilor care vin în ajutorul exclusiv al anumitor operatori, fac ca peisajul feroviar european să arate mai degrabă ca o cârpeală nereușită.

Pe de altă parte, cea mai notabilă realizare a UE, piața unică, marchează 20 de ani de la apariție. La acea vreme, fusese concepută ca o zonă de liberă circulație a bunurilor, serviciilor, oamenilor și capitalului. Drept urmare, a dus la o creștere fără precedent a comerțului și productivității. O bună parte din actualul succes al Germaniei se datorează mutării producției industriale în zone mai ieftine din Europa Centrală și de Est. Este de ajuns însă să arunci o privire asupra infrastructurii feroviare care străbate piața unică pentru a pricepe două lecții.

Este fragmentată, puține state acordând prioritate conexiunilor transfrontaliere, iar integrarea eficientă a acestui sistem comunitar necesită un efort fantastic de îndepărtare a barierelor de tot felul.

Până când această integrare va deveni un fapt, un tren care transportă mașini Volvo din Suedia în Italia trebuie să-și schimbe locomotivele și personalul de trei sau patru ori. Bine nu stă nici transportul naval de mărfuri. Granițele pieței unice nu au în vedere și mările, așa că un vas care pleacă dintr-un port UE către altul trebuie să se supună de fiecare