E bine că s-a ratat privatizarea Cupru Min, cum declamau liderii USL? Nu sunt bani de investiţii şi uriasul zăcământ stă în adormire. De ce n-are România, povestea reală Sursa: REMUS SUCIU

România nu găseşte motoare de creştere economică, aflându- se într-o stagnare cronică, în timp ce exploatarea resurselor minerale devine o idee tot mai vehiculată. Economişti, ziarişti şi politicieni s-au aplecat cu stoicism asupra statisticilor, în ultimul an, descoperind că România ar fi, după Marea Britanie, cea mai bine dotată în bogăţii ale subsolului din Europa.

Statul nici nu vinde, nici nu investeşte

Să luăm Cupru Min ca studiu de caz. Privatizarea din aprilie 2012 a eşuat, după ce se bătuse palma pe 200 milioane de euro. Preţul cuprului e aproape de maximul istoric, compania are un profit cumulat de 15 milioane de euro pe ultimii doi ani, dar are datorii istorice pe care şi le-a eşalonat. Nu are bani de investiţii, i-ar trebui minimum 150 milioane de euro ca să-şi crească de patru ori producţia anuală.

Cupru Min ar putea produce 4% din cuprul extras anual la nivel mondial (Chile e lider, cu vreo 12%), dar statul român n-are în acest moment măcar 300 milioane de euro să bage în retehnologizări. Pentru că trebuie băgaţi bani şi la Moldomin Moldova Nouă (Caraş Severin), aflată în lichidare, şi unde se mai află un zăcământ de peste 1 miliard de euro (adică încă vreo 2% din producţia mondială). Cu banii pe 50 km de autostradă poate ar merita investiţia statului în exploatările de cupru, dar ce faci dacă preţul mondial scade iar la 3.000 de dolari tona, cum a fost în 2008, când actorii din domeniu s-au speriat de criza economică şi multe mine de profil au intrat în faliment? Cupru Min vede un profit în scădere în 2012

4% din producţia mondială

Cine îşi asumă riscul: statul român sau un investitor privat care să plătească redevenţe? Privatizarea Cupr