Provocările pieţei de brokeraj, imaginea domeniului intermedierii în asigurări, dar şi principalele tendinţe în ceea ce priveşte produsele de asigurare şi tarifele existente în piaţă sunt doar câteva dintre temele abordate într-un interviu cu Viorel Vasile, Managing Partner, SAFETY Broker.
PRIMM: În debutul discuţiei noastre, vă propunem să ne creionaţi o imagine de ansamblu asupra industriei de brokeraj în asigurări la acest moment. Şi, pornind de la acest punct şi de la faptul că după primul trimestru gradul intermedierilor s-a apropiat foarte mult de 40%, vă menţineţi estimarea potrivit căreia brokerajul poate atinge în acest an 45% din totalul pieţei?
Viorel Vasile: Piaţa de brokeraj se află, în ultimii ani, pe un trend ascendent. Unul dintre factorii care au influenţat această evoluţie este procesul de recrutări de profesionişti de la companiile de asigurare care traversează permanent procese de restructurare, fuziune, optimizare de costuri. În acest context, în care profesionalismul pieţei de brokeraj în asigurări este în continuă creştere, apreciem că, în mod sigur, vânzarea prin intermediul acestui sistem de distribuţie va depăşi pe termen mediu (2-3 ani) 50% din totalul pieţei.
PRIMM: Care consideraţi că sunt principalele provocări cărora brokerii trebuie să le facă faţă în acest an?
V.V.: Prima parte a anului 2012 a stat sub semnul unui grad de reînnoire redus (sub 50%) a poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor. Dacă în 2011 această linie de business a reprezentat o gură de oxigen pentru brokerii obişnuiţi să vândă doar RCA, declinul a influenţat negativ afacerile societăţilor de profil, mai ales dacă luăm în considerare eforturile logistice semnificative făcute în vederea aplicării legii. Aşteptăm însă ca, începând cu 1 septembrie, pe fondul noilor modificări ale legislaţiei operate de către Comisia de Supraveghe