Poliția Rutieră vrea să disciplineze șoferii care depășesc viteza. Până pe 12 noiembrie, agenții de circulație vor documenta cazurile de nerespectare a regimului de viteză în lipsa conducătorilor auto, potrivit unui comunicat de presă al Direcției Poliție Rutieră.
Documentarea se va efectua prin intermediul mijloacelor tehnice din dotare de la bordul maşinilor de serviciu fără a stopa automobilele. Șoferii vor fi informaţi prin poștă despre faptul că au comis o încălcare.
Totodată, Poliția Rutieră amintește că viteza maximă a vehiculelor pe drumurile publice este de:
- 20 km/h prin zonele rezidenţiale şi teritoriile adiacente;
- 50 km/h în localităţi;
- 90 km/h în afara localităţilor;
Conform Codului Contravenţional, șoferul care depăşeşte limita de viteză stabilită de legislaţie riscă să fie amendat:
- pentru depăşirea vitezei de circulație de la 10 - 20 km/h - amendă de 20 u.c. cu aplicarea a 3 p.p (400 de lei);
- pentru depășirea vitezei de circulație de la 20 - 40 km/h - amendă de 30 u.c. şi cu aplicarea a 4 p.p.(600 de lei);
- pentru depăşirea vitezei de circulație cu mai mult de 40 km/h - amendă 50 u. cu aplicarea a 5 p.p (1.000 de lei).
Pe parcursul acestui an în Chişinău s-au produs 994 de accidente rutiere soldate cu decesul a 34 de persoane şi traumatizarea altor 1.324.