Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura cere Ministerului Sănătăţii să rezolve situaţia tensionată de la DSP

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Mai mulţi salariaţi ai Direcţiei de Să­nătate Publică Arad au depus, în data ­de 12 octombrie, la Instituţia Prefectului ju­deţului Arad, un memoriu prin care reclamau mai multe fapte ale directorului executiv dr. Gabriela Mărioara Ţârle, fapte considerate de reclamanţi drept abuzive. Ca atare, printr-un ordin al Prefectului Judeţului Arad, Cosmin Pribac, s-a dispus verificarea aspectelor sesizate de semnatarii memoriului de către o comisie formată din trei angajaţi ai Prefecturii.

În data de 18 octombrie, comisia s-a deplasat la sediul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, unde a discutat cu directorul executiv al instituţiei precum şi cu Constantin Cătană, şef birou Runos şi semnatar al memoriului, respec­tiv cu Florica Iacob şi Elena Săvulescu din cadrul aceluiaşi birou. Ulterior au fost chemate la sediul Instituţiei Prefectului alte şase persoane, salariaţi sau foşti salariaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică.

„Memoriul depus la Instituţia Pre­fectului în data de 12 octombrie anul curent conţinea nouă puncte, faptele relatate în cadrul fiecăruia fiind verificate de către membrii Comisiei constituite la nivelul Prefecturii. Au fost constatate următoarele: acte oficiale, documente justificative, etc, care constituie subiectul unei note de constatare pe care Instituţia Prefectului o va trimite Ministerului Sănătăţii. Con­form legii, Instituţia Prefectului nu este abilitată în a se pronunţa sau a lua eventuale măsuri ca urmare a ce­lor constate în urma controlului efectuat la Direcţia de Sănătate Publică a Jude­ţului Arad. Datele colectate au fost tri­mise Ministerului Sănătăţii pentru ana­- liză, alături de rugămintea ca ministe­rul să analizeze cu celeritate întreaga activitate a serviciului deconcentrat în cauză“, ne-a declarat Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.

Concluzia comisiei de verificare este că la nivel

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°