Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tutilescu: Decizia aderării României la Schengen, cel mai probabil în martie 2013

Publicat in Antena 3, miercuri 31 octombrie 2012 ·

România ar avea şanse să primească un răspuns favorabil în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen abia anul viitor, la Consiliul JAI din luna martie, a declarat, miercuri, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul de Interne, Marian Tutilescu, informează Agerpres.

Potrivit lui Tutilescu, Germania şi Olanda "au condiţionat o poziţie favorabilă de publicarea raportului pe justiţie", dar nu înainte de Consiliul pe Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care va avea loc în aceeaşi lună.

"În ceea ce priveşte luarea unei decizii în decembrie, personal nu sunt foarte optimist pentru că cele două state au condiţionat o poziţie favorabilă de publicarea raportului pe justiţie, ori publicarea raportului pe justiţie nu cred că se va face înainte de Consiliul din decembrie, aşa încât, în mod realist, cred că o decizie poate fi luată în martie", a precizat Tutilescu.

El a spus că la Consiliul JAI din luna octombrie s-a ajuns la o soluţie de compromis. Subiectul în sine a fost discutat, dar nu s-a pus în dezbatere proiectul de decizie pentru a fi votat, pentru că exista un risc evident de a nu întruni unanimitatea.

Tutilescu a subliniat faptul că, teoretic, România ar mai avea două ocazii pentru ca aderarea la Spaţiul Schengen să fie luată în discuţie la Consiliul JAI, înainte de a fi ridicate alte controale la frontierele aeriene, şi anume în decembrie şi în martie, anul viitor.

"Mai sunt două Consilii până la următorul termen la care s-ar putea ridica controale, deci următorul termen ar fi ultima duminică din luna martie la care s-ar putea ridica controalele la frontierele aeriene. Acest lucru se poate face de două ori pe an: la schimbarea orei de vară, respectiv de iarnă. Nu se mai întocmesc rapoarte, dar cu acest prilej Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°