Porumboiu s-a plîns recent că Sînmărtean e impresariat de nevasta lui Reghecampf şi de fiul lui Horoba, de la Mediaş. Anamaria are legături cu cel puţin şase adversare Stelei
Laurenţiu Reghecampf e antrenorul Stelei, Anamaria vorbeşte şi ea în numele clubului, dar mai are influenţe asupra altor echipe din campionat. Există minimum şase grupări cu legături cu nevasta lui Reghe. Cel mai recent s-a plîns de asta Adrian Porumboiu. După 0-1 la Mediaş, supărat pe Sînmărtean, patronul Vasluiului a făcut referire la agenţii fotbalistului: "Cum să mai joace Lucian dacă e impresariat de Anamaria Prodan şi de fiul lui Horoba, preşedintele de la Gaz Metan?". Grijile lui Porumboiu nu sînt singurele din Liga 1 legate de acest subiect.
"Alo, Predescu?"
Anamaria a început sezonul ca preşedintă a lui U Cluj, deci luase o pauză din munca de agent. După 1-0 pentru U contra Bistriţei, Nae Manea a înnebunit: "Ana i-a sunat înainte de meci pe Dolha şi pe Predescu, ca să-i întrebe dacă joacă!". Răspunsul soţiei lui Reghe: "Dolha a fost jucătorul meu, eu l-am dus în Rusia. Manea ar trebui să-mi mulţumescă, i-am adus portar la Gloria!".
Universitatea, clubul pe care-l conducea Anamaria, e cel împotriva căruia Steaua lui Reghe a obţinut cea mai clară victorie din acest sezon, 5-1. Ea a plecat de la Cluj din cauza conflictelor cu suporterii de acolo, dar încă are legătură cu "şepcile roşii".
U e în curs de vînzare către nişte investitori recomandaţi de fostul fotbalist Vasile Miriuţă, prieten cu Reghecampf, iar Anamaria a oferit în ultimele zile declaraţii şi detalii despre tranzacţionarea clubului.
Copos l-a bănuit pe Herea
Relaţiile soţiei antrenorului Stelei au fost pomenite inclusiv după un derby. Copos s-a văitat în urma eşecului Rapidului cu 0-1 în faţa roş-albaştrilor: "Am fost dezamăgit de un fotbalist impresariat