Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua şi Vasluiul l-au ratat în vară, iar acum are 7 goluri! Are cifre mai bune decât Torres, Di Natale sau David Villa, dar e modest: "Nu sunt pentru echipa naţională"

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Unul dintre cei mai apreciaţi jucători din acest debut de campionat joacă astăzi în Cupa României. Îşi poate îmbunătăţi procentajul de 0.63 de goluri pe meci. Putea să ajungă la Steaua şi la FC Vaslui în vară, dar negocierile au eşuat şi Gaz Metan l-a împrumutat gratis. Victor Astafei speră să se facă remarcat şi în Cupă.

"Vreau să câştigăm şi să mergem mai departe. Gazul a fost aproape tot timpul de finală. În optimi e mai dificil tot timpul pentru că din sferturi încolo totul e posibil. Am mai multă experienţă şi maturizare", spune Astafei.

Are cifre de invidiat în primele etape din campionat. 7 goluri în 11 meciuri pentru Gaz Metan, ultimul cu FC Vaslui, tocmai echipa care l-a vrut în vară. E al doilea jucător ca şi productivitate, din Liga I, după Rusescu şi unul dintre cei mai prolifici marcatori din Europa. Cu 0.63 de goluri pe meci este peste atacanţi precum Torres,

Lewandowski, Di Natale sau David Villa

"Îmi doresc mai mult pentru că ştiu că pot mai mult. Chiar dacă am dat 7 goluri nu simt că sunt 100% pregătit fizic. Sper să joc şi mai bine de atât pentru că am crescut de la an la an. Ar fi ceva să mă dorească echipele mari. N-aş ezita să merg la o echipă mai mare, dar nu mai vreau să visez. Am trăit până acum din vise. Oricum eu mi-aş dori la Târgu Mureş se construiască o echipă puternică şi eu să mă întorc acolo şi să fiu căpitan. Ăsta e singurul vis pe care îl mai am", povesteşte Astafei, care nu se consieră suficient de bun pentru echipa naţională. "La naţională nu mă gândesc. Nu sunt pentru echipa naţională. Degeaba am 7 goluri", crede mijlocaşul de 25 de ani.

A făcut un gest pe care nu l-ar fi făcut orice fotbalist. A renunţat la ultimele salarii de la FCM Târgu Mureş pentru a jucat tot în Liga I.

"Atuul meu este voinţa. Dau totul în fiecare meci şi nu o spun doar aşa. Chiar nu sunt mulţi care să facă aşa ca

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 2 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 54 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 17 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°