Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu candidează împotriva lui Victor Ponta pe Colegiul 6 din Gorj

Publicat in Adevarul, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Candidatura liderului PP-DD, Dan Diaconescu, a fost depusă aseară la Biroul Electoral Județean, la numai câteva ore diferență după ce Victor Ponta a venit personal și s-a înscris în cursa pentru un nou mandat de deputat din partea Gorjului.

Reprezentanţii PP-DD au ajuns în jurul ore 21.00 la sediul Biroul Electoral Judeţean Gorj, pentru a depune listele cu candidaţii. Printre cei înscriși în cursa electorală se numără și Dan Diaconescu, președintele partidului, care va candida pe același colegiu ca și premierul Victor Ponta. Cei doi se vor înfrunta pe Colegiul 6.

Victor Ponta a fost prezent ieri, în Gorj, cu ocazia vizitei președintelui Parlamentului European. Premierul a spus cu privire la candidatura lui Dan Diaconescu că toți candidații sunt bineveniți: „Mulţi au venit şi au plecat. Toată lumea e binevenită la Gorj. Cum e vorba, lung e drumul Gorjului. Dar nu asta e problema, problema e că Gorjul e un judeţ dezavantajat de ceea ce s-a întâmplat în România după 1990. Încet-încet am început să reconstruim această zonă şi să dăm oamenilor o speranţă de a trăi aici, de a trăi o viaţă mai bună”.

Președintele PSD a declarat că USL are șanse să câștige în Gorj toate colegiile electorale: „Este un obiectiv rezonabil şi posibil ca USL să câştige cu peste 50% toate cele opt colegii din Gorj. De altfel, în 2008, când eram separaţi de PNL, noi am avut patru colegii cu peste 50% şi celelalte în apropiere, acum, împreună cu colegii liberali da, cred că vom câştiga toate cele opt colegii”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 18 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 2 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°