Scris de Dan Birta - Pieţele şi locurile mai aglomerate din Oradea au fost ocupate, cu multe zile înainte de Ziua Morţilor, de către vânzătorii de coroane, flori, candele şi lumânări. Dar, socoteala de acasă nu s-a prea potrivit cu cea din târg.
La sfârşitul săptămânii trecute, timpul fiind nefavorabil, clienţii au fost cam puţini. Comercianţii şi-au mai revenit în această săptămână, dar majoritatea spun că vânzările sunt sub aşteptări. „Merge foarte slab. Concurenţa este mare. Cine a avut flori în grădină, cum nu a îngheţat încă, le-a scos la vânzare”, se revoltă un cultivator de flori.
Astfel, florile se vând de la 2 – 3 lei în sus buchetul. Ghivecele cu 4 – 5 lei. Preţul coroanelor începe de la 10 lei bucata. Lumânări se găsesc la preţuri de 1 – 2 lei, iar candele începând cu 3 lei bucata.
„Cred că nu este scumpă o coroană cu 10 lei, din conuri de brad şi flori artificiale. Este mult de muncă pe ea şi costă şi materia primă”, ne-a declarat o vânzătoare. Pensionarii nu sunt totuşi de acord şi caută să găsească ceva şi mai ieftin.
Potrivit lui Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public (ADP) Oradea, de Ziua morţilor sunt aşteptaţi în Cimitirul Municipal Rulikowski peste 30.000 de vizitatori. „Sloganul pentru această perioadă este: «Curăţenie şi siguranţă în cimitir»”, a precizat Florin Alexandru. Acesta îi informează pe orădeni că a fost întărită paza, pentru a nu exista evenimente de genul furturilor şi se va pune un accent mai mare pe curăţenie.Program prelungit la cimitir
În data de 1 noiembrie (cu ocazia Zilei Morţilor), cimitirul va fi deschis între orele 8:00 – 24:00. Accesul auto în cimitir va fi interzis, cu excepţia autovehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, care vor trebui să aibă asupra lor legitimaţia care atestă acest fapt. Viteza de deplasare în incinta