Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ani grei de închisoare pentru „peștele” din Turcinești și asistenta medicală din Petroșani

Publicat in Gorj Domino, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Ion Claudiu Cartianu, din comuna Turcinești, a fost condamnat de Tribunalul Gorj, pentru proxenetism, la o pedeapsă de șapte ani de închisoare. În plus, asistenta medicală pe care acesta a dus-o în Italia ca să se prostitueze a fost condamnată și ea la o pedeapsă de șapte ani și șase luni, pentru că a fost aplicat un spor la pedeapsa inițială.

Gruparea de traficanți de persoane formată din patru membri a fost prinsă la Vama Borș, în primăvara acestui an, în timp ce încerca să scoată din țară o tânără în vârstă de 29 de ani, din județul Botoșani, căreia i s-a promis un loc de muncă în străinătate. Oamenii legii i-au capturat pe cei patru suspecți chiar în vamă. Ion Claudiu Cartianu, în vârstă de 37 de ani, era capul rețelei. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism i-au trimis în judecată pe cei patru inculpați pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care proxenetism, trafic de persoane și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Pe lângă cele două pedepse aspre aplicate de instanța de judecată, ceilalți doi membri ai grupării au primit condamnări mai blânde. Astfel, Sichitiu Ionuţ Adrian a primit o sentință de doi ani de închisoare cu executare, în timp ce Sorin Maftei, din Botoșani, a primit o condamnare de cinci ani de închisoare. Sentința Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs.

A renunțat la profesia de asistent medical pentru a se prostitua

Ion Claudiu Cartianu a cunoscut-o, în anul 2011, pe Doina Maria, divorțată, asistentă medicală la Spitalul din Petroșani. Aceasta acumulase datorii pe carte nu le mai putea achita, pentru care a primit o condamnare definitivă la doi ani și șase luni cu suspendare pentru înșelăciune. Aceasta a fost de acord, în urma unor discuții cu Ion Claudiu Cartianu, să meargă în Italia pentru a se prostitua ca să facă rost, în acest fel, de b

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°