Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOPUL celor mai profitabile francize din cinematografie. Primul loc a adunat încasări de 4,5 miliarde de dolari

Publicat in Gandul, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Doar James Bond şi Harry Potter au oferit cinematografiei francize mai profitabile, tânărul vrăjitor britanic adunând - dar în opt filme, comparativ cu şase cât are franciza "Războiul stelelor" - aproape 7,7 miliarde de dolari în box office-ul mondial.

În acelaşi timp, primele 22 de filme "James Bond" au generat încasări de peste 3 miliarde de dolari în toată lumea, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.

Născută din imaginaţia lui George Lucas, franciza "Războiul stelelor" a marcat, în 1977, naşterea unui nou gen în cinema-ul comercial, popular, destinat publicului larg, în care se va remarca şi Steven Spielberg. Cei doi cineaşti, care au făcut parte din acelaşi grup de tineri regizori cu referinţe mai degrabă televizuale decât cinematografice, urmau să colaboreze, de altfel, apoi, la o altă saga de succes mondial, formată din cele patru filme "Indiana Jones".

După succesul filmului "Războiul stelelor", care a contribuit la lansarea carierei actorului Harrison Ford, George Lucas a decis să încredinţeze regia următoarelor filme din serie altor cineaşti. Astfel, "Imperiul Contraatacă" (1980) a fost regizat de Irvin Kershner şi "Întoarcerea lui Jedi" (1983) a fost regizat de britanicul Richard Marquand.

La sfârşitul anilor '90, cineastul producător a adăugat francizei sale alte trei filme noi, ale căror acţiuni se desfăşoară din punct de vedere cronologic înainte de primul film din 1977 - "prequels", în jargonul hollywoodian.

Această nouă trilogie - "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei" (1999), "Războiul stelelor: Atacul clonelor" (2002) şi "Star Wars: Episodul III - Răzbunarea Sith" (2005) - a fost în întregime regizată de George Lucas şi i-a avut în distribuţie pe Liam Neeson, Ewan McGregor, Natalie Portman şi Hayden Christensen.

În

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 21 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 5 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 4 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 2 ore
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°