Somogy Gyula descrie Şimandul de Sus în anul 1913 ca despre o localitate cu populaţie amestecată în care trăiau împreună români, maghiari şi germani. Tot amestecat, dar predominant românesc a fost şi Şimandul de Jos căruia românii îi spuneau Şumand. Aceşti maghiari, atestaţi în recensăminte din 1880, au fostmutaţi aici,la fel ca toţi cei din alte sate maghiare învecinate, de domnii de pământ, de pe alte domenii ale lor ca mână de lucru.Ca religie cei mai mulţi sunt romano-catolici dar şi reformaţi. În anul 1880 în cele două Şimanduri şi în pusta Tövisegyháza erau recenzaţi 936 maghiari, cei mai mulţi locuind în Şimandul de Sus(460 pers.). Până în 1900 comunitatea înregistrează o creştere sem- nificativă, cifra pe întreaga comună fiind de 1231. Este de altfel punctul maxim atins de această populaţie, din 1910 comunitatea începând să scadă continuu, ajungând azi să reprezinte doar 4,8% din totalul populaţiei.
Ca ocupaţii au fost agricultori, ei fiind renumiţi pentru cultivarea tutunului, mici meseriaşi( fierari, pintări etc.) şi comercianţi. La începutul secolului XX, copii de maghiari învăţau la Şcoala confesională romano-catolică, împreună cu germanii.
În anul 1906-1907 acestă şcoală era frecventată de 66 de elevi.(în această cifră intrau şi germanii). După Marea Unire, elevii maghiari şi germani au început să înveţe în secţii separate. În anul şcolar 1929/ 30 secţia maghiară era frecventată de 51 de elevi.
Germanii, mai precis şvabii, s-au mutat în Şimand prin migraţie secundară, din localităţile învecinate de pe la finele secolului al XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea. Cei mai mulţi s-au stability în Şimandul de Sus, dar îi găsim şi în Şimandul de Jos şi chiar în Tövisegyháza. Astfel, la recensământul din 1880 în cele trei localităţi apar înregistraţi 416 germani din care 349 în Şimandul de Sus. În anul 1900 numărul germanilor ajunge la 49
