● Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu, Cuba continuă, Editura ART, 2012.
Dacă 2012 a fost un an foarte slab pentru proză (urmează tîrgul de carte unde vor mai fi lansate cîteva romane ce vor salva, poate, onoarea prozei), literatura de călătorie, în schimb, a cunoscut un revival neaşteptat. La o simplă evaluare, cărţile româneşti de călătorie ale ultimilor ani sînt puţine: Cartea de la capătul lumii. Noua Caledonie: la un pas de paradis de Ioan T. Morar (Polirom, 2007), Prin praf şi vise de Roxana Valea (RAO, 2008), El Camino. 800 de kilometri pe jos de Veronica Drăgoi (Miron, 2009), Vînd kilometri de Mihai Barbu (ART, 2010), Nepal internet-cafe de Răzvan Marc (Minerva, 2011), cărţile lui Bogdan Teodorescu (Tritonic) şi, eventual, Ultimul canibal. Jurnal de antropolog de Hanna Bota (Cartea Românească, 2011). (În paranteză fie spus, nici editurile nu s-au înghesuit să-i traducă pe maeştrii reportajului şi literaturii de călătorie: Ryszard Kapuscinski şi Bill Bryson au cîte o singură carte, la care mai putem adăuga Călătorind Spre Babadag de Andrzej Stasiuk şi Ay, Cuba! de Andrei Codrescu).
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Ai fi tentat să spui că nici în acest caz, al genului travel, nu avem tradiţie, în plus, jurnaliştii în stare să scrie ample reportaje cu valenţe literare sînt puţini (pentru că presa noastră e ca vai de ea), iar scriitorii români oricum nu scriu non-ficţiune, din lipsă de interes personal sau editorial, dar şi pentru că, de ce să n-o spunem, nu sînt în stare. Dacă însă ai curiozitatea să laşi deoparte exemplele clasice ale lui Dinicu Golescu, Nicolae Milescu (al cărui Jurnal de călătorie în China este o traducere după Martino Martini, apropo), Calistrat Hogaş sau Geo Bogza şi să cauţi ce cărţi de călătorie s-au mai scris la noi în ultimele două secole, vei fi uimit d
