Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva s-a supus, miercuri, unor examinãri medicale ce au confirmat "remisia toală" a cancerului de laringe de care a suferit pânã în martie, a anunţat un purtãtor de cuvânt al fostului preşedinte, citat de AFP.
Testele de monitorizare "confirmã remisia totală a cancerului", a declarat purtãtorul de cuvânt, adãugând cã fostul şef de stat nu este supus "niciunei restricţii medicale".
Lula urmeazã sã efectueze astfel de examinãri de trei sau patru ori pe an în urmãtorii cinci ani, a precizat aceeaşi sursã. Examinarea anterioarã fusese efectuatã în iunie.
Medicii lui Luiz Inacio Lula da Silva au anunţat la 28 martie cã tumora sa canceroasã de laringe se afla în remisie totalã. Acest cancer a fost diagnosticat în octombrie 2011, iar fostul preşedinte a parcurs trei cicluri de chimioterapie şi 33 de sesiuni de radioterapie.
Lula, primul preşedinte de stânga al Braziliei, a condus ţara din ianuarie 2003 pânã în decembrie 2010, plecând de la preşedinţie cu 80% pãreri favorabile dupã douã mandate. El a împlinit vinerea trecutã 67 de ani.