Philippe Lhotte (foto), 51 de ani, poate începe să-şi exercite oficial funcţiile de preşedinte şi director general al BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţă, el primind astăzi autorizarea necesară din partea Băncii Naţionale.
BRD încheie astfel perioada de interimat asigurată de vicepreşedintele Petre Bunescu după plecarea francezului Guy Poupet în primăvară. Lhotte vine de la filiala SocGen din Bulgaria - Expressbank pe care a condus-o în ultimii 7 ani.
SocGen, care controlează 60,2% din BRD, l-a ales pe bancherul francez să preia conducerea băncii din România după ce Alexandre Maymat, cel desemnat la sfârşitul anului trecut pentru ocuparea acestui post, a hotărât să se retragă. Ulterior, el a fost avansat la cartierul general al SocGen din Paris pe postul de director general delegat (numărul doi) al diviziei Société Générale care se ocupă de reţeaua internaţională a grupului francez.
Lhotte a condus în Bulgaria o bancă mult mai mică decât BRD şi concentrată pe zona de retail, însă profitabilă şi cu o creştere robustă în ultimii ani. El a venit în România la începutul lunii septembrie, intrând rapid în procedura de autorizare la BNR şi grăbindu-se să-şi cunoască noua bancă, în condiţiile în care nu a mai fost timp pentru clasica perioadă de tranziţie pentru predarea biroului de preşedinte al BRD.
Philippe Lhotte (foto), 51 de ani, poate începe să-şi exercite oficial funcţiile de preşedinte şi director general al BRD-SocGen, a doua mare bancă de pe piaţă, el primind astăzi autorizarea necesară din partea Băncii Naţionale.
BRD încheie astfel perioada de interimat asigurată de vicepreşedintele Petre Bunescu după plecarea francezului Guy Poupet în primăvară. Lhotte vine de la filiala SocGen din Bulgaria - Expressbank pe care a condus-o în ultimii 7 ani.
SocGen, care controlează 60,2% din BRD, l-a ales pe bancherul france