Curtea Constituţională a României a respins, astăzi, sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea înfiinţării comisiei senatoriale de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie. Sursa: Adi Pîclișan
UPDATE. Curtea Constituţională a respins sesizarea PDL privind neconstituționalitatea hotărârii Senatului de înfiinţare a comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie.
Judecătorii au apreciat că înfiinţarea acestei comisii nu încalcă Legea fundamentală deoarece nu are ca scop chemarea procurorilor în faţa Legislativului sau controlul activităţii acestora, ci verificarea abuzurilor reclamate la Parlament în legătură că anchetele privind referendumul.
Senatul a adoptat pe 8 octombrie, cu 59 de voturi pentru şi trei abţineri, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei comisiei menite să investigheze presupusele abuzuri făcute de procurori în cazul anchetării votului de la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Comisia ar fi trebuit să fie formată din 11 membri, dar grupul PDL a decis să nu desemneze niciun senator şi s-a retras de la vot. Cu acea ocazie, liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Rădulescu, a anunţat că PDL va ataca la CCR decizia Senatului. "Pentru ca această comisie să fie înfiinţată trebuie supusă votului Senatului. PDL nu o să intre în această capcană şi nu o să ne desemnăm membri. Această comisie ar încălca principiile democratice şi constituţionale. Ni se propune ca noi, Legislativul, să intrăm peste Ministerul Public. O vom contesta la CCR. Nu vom participa la vot şi nu vom desemna colegi de-ai noştri în comisie", susţinea Rădulescu.
Comisia nu are