Oina, sportul naţional al românilor. L-am cam uitat. Istoricii s-au apucat să-l reconstituie, să-l restituie. În cadrul proiectului "Oina la Întorsura Buzăului”, specialiştii de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din oraşul Sfântu Gheorghe, au plecat pe teren în căutarea celor care încă mai ştiu să joace oina.
Duminică 21 octombrie 2012, "locul satului” din comuna Barcani, judeţul Covasna, a fost locul de întâlnire a peste 50 de localnici cu vârste cuprinse între 3 şi 60 de ani, care au participat pe parcursul mai multor ore la un joc tradiţional de oină. Dan Buzea, managerul proiecutlui, ne povesteşte despre ziua magică.
"Ajunşi în «locul satului», cei mai experimentaţi jucători din zonă au stabilit regulile jocului – după cum şi-au adus aminte de ele din trecut, apoi, în funcţie de numărul şi vârsta participanţilor- dimensiunile terenului de joc, circa 50 de metri lungime şi 30 de metri lăţime, zona de bătaie (unde se loveşte mingea de oină cu bastonul), zona de fund (sau locul de scăpare- cum se numeşte în oina competiţională), precum şi culoarele de dus şi de întors ale jucătorilor echipei care a stat la bătaie.” S-au format, apoi, două echipe.
"Aşa cum spune tradiţia, pentru alegerea echipei care începe jocul (echipa care stă la bătaie), s-a procedat la aruncarea bâtei de joc de către un căpitan de echipă celuilalt căpitan. Bâta de oină trebuia prinsă cu o singură mână. A urmat apoi suprapunerea mâinilor căpitanilor pe baston, până la capătul acestuia. Căpitanul care a ajuns la capătul bastonului trebuia să ţină bâta în mână din acel punct şi să nu o scape în timp ce căpitanul echipei adverse o lovea cu o altă bâtă. Procedeul s-a repetat de trei ori, echipa al cărei căpitan a ţinut cel mai bine bastonul, fiind desemnată câştigătoare şi având dreptul să stea la bătaie şi să înceapă jocul.
Fiecare echipă a în
