Costică Negoiţă, bărbatul suspectat că l-a ucis pe Gheorghiţă D., din localitatea Milcovul, va mai petrece o lună în arest preventiv. Magistraţii Tribunalului Vrancea au decis să prelungească măsura preventivă, în timp ce procurorii aşteaptă rezultatele testelor ADN.
Reamintim că bărbatul ar fi ucis victima în bătaie, după care a transportat-o cu roaba şi a aruncat-o într-un şanţ. Gheorghiţă D. a respirat pentru ultima oară în noaptea de 13 spre 14 august. A doua zi, cadavrul său a fost găsit dezbrăcat, într-un şanţ, pe o uliţă din apropierea bisericii. Ultima oară când victima a fost văzută în viaţă a fost cu o seară înainte de comiterea faptei, când era acasă la o vecină, împreună cu alţi doi bărbaţi.
Potrivit unor surse, în acea seară cei patru ar fi consumat băuturi alcoolice, după care au discutat în contradictoriu. Costică ar fi pus mâna pe o secure şi l-a lovit pe Gheorghiţă până i-a sfărâmat oasele, victima decedând. Cel mai probabil, celelalte două persoane au asistat la scandal. Autorul ar fi încercat să scape de probele care îl incriminau, aşa că a spălat locul de sânge, a dezbrăcat victima şi a curăţat-o, lăsând-o doar în chiloţi, aşa cum a fost descoperit bărbatul de vecini, a doua zi.
Costică Negoiţă, bărbatul suspectat că l-a ucis pe Gheorghiţă D., din localitatea Milcovul, va mai petrece o lună în arest preventiv. Magistraţii Tribunalului Vrancea au decis să prelungească măsura preventivă, în timp ce procurorii aşteaptă rezultatele testelor ADN.
Reamintim că bărbatul ar fi ucis victima în bătaie, după care a transportat-o cu roaba şi a aruncat-o într-un şanţ. Gheorghiţă D. a respirat pentru ultima oară în noaptea de 13 spre 14 august. A doua zi, cadavrul său a fost găsit dezbrăcat, într-un şanţ, pe o uliţă din apropierea bisericii. Ultima oară când victima a fost văzută în viaţă a fost cu o seară înain