După ce austriacul Heinrich Vystoupil a renunțat la funcția de manager al companiei Tarom, ministrul Transporturilor-Ovidiu Silaghi și membrii CA ai companiei vor să schimbe regulile jocului. Contractul de mandat va fi semnat de noul manager atunci când se convoacă Adunarea Generală a Acționarilor pentru prima dată, nu mai târziu. Astfel, cel care va fi numit nu va mai putea renunța așa ușor, susțin surse din Ministerul Transporturilor Sursa: ARHIVA EVZ
Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca, Valentin Macec sunt membrii CA Tarom. Locul lăsat liber de austriac urmează să fie ocupat de un alt candidat aflat pe lista stabilită în urma procesului de selecție făcut de către George Butunoiu- unul dintre cei mai experimentați head‑hunteri de pe piața locală.
Macec a precizat că existau două variante de alegere a unui alt manager: un nou proces de recrutare sau alegerea unuia de pe lista întocmită de Butunoiu. „Am ales să nu mai face un nou proces de recrutare, vom alege din cei rămași pe listă. Am propus ca noul manager să semneze contractul de mandat în prima ședință. Heinrich Vystoupil nu avea semnat nimic și el a fost anunțat”, a mai adugat acesta.
„S-au semnat contractele”
Potrivit lui Valentin Macec, contractele de mandat au fost semnate șiu vor fi publicate săptămâna viitoare. „În ceea ce privește numirea noului manager al companiei, noi am propus ca viitorul membru ce va fi numit să semneze contractul de mandat în primul AGA, adică atunci când este numit, pentru a evita ce s-a întâmplat în cazul austriacului”, a ecplicat Macec.
Potrivit secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor- Valentin Preda, fiecare membru CA va primi o indemnizație cuprinsă între 500 și 800 euro pe ședință.
Membrii CA au fost aleși în urma unui proces de recrutare derulat de Compania George Butunoiu Executive Se