Brokerul de la Alpha Finance spune că este o perioadă de acalmie în care investitorii aşteaptă rezultatele financiare la nouă luni pentru a avea o situaţie clară asupra fiecărei societăţi
BVB şi bursele occidentale îşi vor găsi o direcţie la sfârşitul anului când în Congresul SUA vor începe discuţiile pe buget
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă de tranzacţionare cu aprecieri ale indicilor apropiate de un procent, însă piaţa se află în aceeaşi etapă în care nu găseşte o traiectorie. "Nu avem o direcţie clară", a declarat pentru Curierul Naţional Gabriel Necula, Head of Retail la Alpha Finance care observă că suntem la nivelul celor mai lichide zece acţiuni la niveluri apropiate de cele de acum o lună. Investitorii sunt în aşteptarea rezultatelor la nouă luni şi abia după ce se va vedea ce profituri au companiile şi ce estimări pentru întreg anul aceştia vor fi în măsură să ia decizii de investiţii. "Atunci se va forma o imagine mai clară asupra fiecărei societăţi, iar investitorii vor putea face calcule în ceea ce priveşte dividendele", a adăugat Necula.
Deşi variaţiile au fost ieri foarte reduse, totuşi tedinţa de apreciere la nivelul titlurilor lichide a fost mai clară în ultimele două ore şi jumătate de tranzacţionare când indicii BET şi BET-FI şi-au accelerat urcarea. Indicele financiar a închis la nivelul de 24.305,28 puncte o zi în care a câştigat 1,03%, dar continuă să graviteze într-o zonă pe care nu a reuşit să o depăşească luna trecută. Cea mai importantă acţiune din componenţa BET-FI, cea a Fondului Proprietatea (FP) a avansat, de asemenea, cu 1,03%, până la preţul de 0,54 lei/acţiune, pe cel mai ridicat rulaj al pieţei, de 6,3 milioane lei. Tot pe acest emitent, la ora 14:22 a fost efectuată şi o tranzacţie deal cu un pachet de 6 milioane acţiuni pentru un preţ de 0,5345 lei/acţiune, care situează valoarea sc