Pecicanul Traian Igaş, candidat pentru un nou mandat de senator a tras, zilele trecute, concluziile primului său mandat în camera superioară a Parlamentului.
„Au fost patru ani în care sprijinul Dvs. se vede acum, la sfârşit de mandat, pentru că oraşul Pecica are o nouă faţă. Am fost senator şi ministru de interne în cea mai grea perioadă prin care puteam trece ca popor, comunitate, familie. Am fost puşi în faţa faptului împlinit de a găsi soluţii la cele mai grele probleme izvorâte din criza economică ce a venit peste noi, dar şi din dezvoltarea greşită a ţării de după 1989 până în 2008, când conducătorii au ales doar să adauge, uitând că mai trebuie să şi scazi”, a spus senatorul Colegiului Arad-Sud, care include şi Pecica.
Cu toate acestea, spune el, s-au găsit soluţii şi dacă facem o comparaţie a oraşului Pecica în 2012 cu Pecica de dinainte de 2004, vedem că soluţiile au fost extrem de bune, avem un oraş european cu străzi în curs de reabilitare, cu reţea de canalizare, cu camere de supraveghere pe principalele străzi, cu şcoli noi, cu grădiniţe şi biserici noi.
„Am muncit intens – adaugă senatorul pecican – şi am lăsat deoparte atacurile celor care spuneau că cetăţenii au nevoie doar de un ajutor social sub diverse forme. Noi toţi avem nevoi diverse. Dar sunt câteva care ne adună în comunităţi: de la confortul unor străzi asfaltate şi canalizare, existenţa unor grădiniţe şi şcoli frumoase pentru copiii noştri, locuri de muncă, spaţii verzi şi de agrement, până la piste pentru biciclişti. Nevoile şi solicitările dumneavoastră au fost ascultate atât de mine, cât şi de echipa extraordinară din administraţia locală care a ştiut ce să ceară pentru comunitatea sa”.
Referitor la solicitările venite din partea Primăriei şi Consiliului Local Pecica, Traian Igaş spune că toate au fost puternic fundamentate, provenind de la o mână de oameni