Liderii Uniunii Europene au convenit în octombrie ca Banca Centrală Europeană (BCE) să devină principala autoritate de reglementare a băncilor din zona euro, cel mai devreme la 1 ianuarie, acesta urmând să fie primul pas către o uniune bancară.
Marea Britanie a anunţat că nu va participa şi negociază pentru menţinerea influenţei Londrei pe piaţa financiară comunitară.
Seara trecută, premierul David Cameron a pierdut un vot în Camera Comunelor, privind contribuţia ţării la bugetul UE, ilustrând diviziunile din Marea Britanie legate de parteneriatul european.
Pericolul formării unei uniuni bancare care să nu includă Marea Britanie este ca influenţa acestei ţări în stabilirea agendei comunitare să fie slăbită, pe măsură ce BCE va căpăta mai multe prerogative, consideră bancherii.
Tranzacţiile în euro, concentrate în prezent la Londra, ar putea să se orienteze către Frankfurt sau Paris şi să fie reglementate de BCE, a declarat Thomas Huertas, fost reprezentant britanic în Autoritatea Bancară Europeană.
"Dacă va fi o uniune bancară europeană fără Marea Britanie atunci va fi afectat statutul de centru financiar al Londrei", a declarat Jay Ralph, membru în board-ul Allianz, cel mai mare asigurător din Europa.
Londra este cel mai mare centru pentru tranzacţii valutare, împrumuturi bancare transfrontaliere şi tranzacţii cu instrumente derivate, unde operează 251 de bănci străine şi mai multe companii internaţionale decât în oricare alt centru financiar, inlusiv New York şi Frankfurt, potrivit organizaţiei bancare TheCityUK.
Liderii Uniunii Europene au convenit în octombrie ca Banca Centrală Europeană (BCE) să devină principala autoritate de reglementare a băncilor din zona euro, cel mai devreme la 1 ianuarie, acesta urmând să fie primul pas către o uniune bancară.
Marea Britanie a anunţat că nu va participa şi negociază pe