CSM cere judecătorilor să tranşeze cazul. În replică, aleşii vor să lase ANI fără dinţi Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Cazul Mircea Diaconu va fi tranşat la Curtea Constituţională. Pentru că Senatul a refuzat să respecte Decizia nr.3104/21.06.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), privind incompatibilitatea acestuia, şi să-l deposedeze pe Diaconu de mandatul de parlamentar, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să-i sesizeze pe magistraţii CCR.
Sesizarea Curţii a fost cerută de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care doreşte „soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice”, ÎCCJ, respectiv, Senat. Filantropica și mineriada din Senatul României
Se lucrează la diminuarea atribuţiilor Agenţiei
Parlamentarii nu se opresc doar la nesocotirea unei decizii a unei instanţe. Ei doresc modificarea legii de funcţionare a ANI, în sensul diminuării atribuţiilor acestei instituţii. Potrivit unor surse citate de hotnews.ro, liderii grupurilor parlamentare au discutat marţi despre acest plan.
Amputarea ANI va avea loc, potrivit surselor citate, cu prilejul discutării în Parlament a unui Codex privind conflictele de interese şi incompatibilităţile, pe care Ministerul Justiţiei îl va elabora în scurt timp, deoarece ar fi identificat nu mai puţin de 305 acte normative pe această temă. DOSARUL DIACONU. Judecătorul Cristi Dănileţ: Parlamentul e în afara ordinii constitutionale. "E atacată justiţia în însăşi funcţionalitatea ei!"
Acum o săptămână, ANI a catalogat acest Codex drept „inoportun şi suprapunându- se nejustificat obiectivelor instituţionale” ale Agenţiei.
CITIŢI ŞI: Nicolăescu, despre reacția CE în cazul Diaconu: Ar trebui să promoveze dialogul, nu să fie inspectorEXCLUSIV. CSM a sesizat Curtea Constituţională: „Parlamentul împiedică înfăptuirea justiţiei în cazul Mircea Diacon