Ferrari nu poate folosi piloti inalti din cauza configuratiei cockpit-urilor proprii. Din acest motiv, scuderia nu i-a mai transferat pe Hulkenberg si Webber, prelungindu-i contractul lui Massa Nico Hulkenberg si Mark Weber au fost luati in calcul de Ferrari pentru a-l inlocui pe brazilianul Felipe Massa in 2013, dar cei doi piloti nu au mai fost angajati de scuderie pentru ca sunt prea inalti, a scris publicatia Auto Motor und Sport. Atat Webber, cat si Hulkenberg au 1,84 metri inaltime, in timp ce Fernando Alonso masoara numai 1,71 metri, iar colegul sau de la Ferrari, Massa, este si mai scund, 1,66 metri. In aceste conditii, a notat sursa citata, Ferrari i-a prelungit cu un an contractul pilotului brazilian, chiar daca acest nu a avut evolutii deosebite in ultima perioada. Potrivit publicatiei germane, Webber a confirmat in India ca nu s-ar fi potrivit in cockpitul Ferrari. Hulkenberg nu a dorit sa comenteze pe marginea acestor speculatii, dar a recunoscut ca inaltimea sa reprezinta o problema. Germanul considera ca inginerii trebuie sa gaseasca solutii tehnice la sasiurile masinilor, pentru a le permite sa concureze si pilotilor inalti, asa cum este el si coechipierul sau de la Force India, Paul Di Resta, care are de asemenea peste 1,80 metri inaltime. Sezonul 2013 nu aduce modificari esentiale in regulamentul tehnic, astfel ca echipele cauta sa dezvolte monoposturile pe baza sasiurilor actuale. Situatia se va schimba radical in 2014, cand importante modificari de regulment vor fi adoptate de FIA. Pana la urma, Webber si-a prelungit contractul cu Red Bull, iar Hulkenberg va schimba echipa in 2013, trecand la Sauber. Acesta din urma il va inlocui la echipa elvetiana, in 2013, pe mexicanul Sergio Perez, transferat din aceasta iarna la McLaren-Mercedes. Sauber nu l-a confirmat inca pentru 2013 pe japonezul Kamui Kobayashi, precizand ca al doilea pilot al echipei va