În toamna anului 1916, Armata Română a pierdut bătălia trecătorilor Carpaţilor, în special, din cauza greşelilor săvârşite de către conducerea superioară a acesteia.

În acea perioadă istorică grea armata noastră nu stăpânea principiile şi cerinţele luptei în munţi, drept urmare aceasta a fost concentrată în lungul văilor, scăpându-se din vedere crestele, direcţiile de întoarcere şi versantele, cele care de altfel decideau soarta oricărei bătălii în acest mediu.

Prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte a fost Şcoala de Schiori înfiinţată în Bucureşti, la 30 septembrie 1916, în cazarma Regimentului 4 Roşiori, plecat pe front. Efectivele Şcolii de Schiori ajungeau la 1.000 de militari.

Potrivit Ordinului nr. 294 din 3 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General, Şcoala de Schiori din Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, unitate organizată din trei batalioane, fiecare a câte trei companii, însumând 1.980 de combatanţi. La comanda acestui corp de trupă a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu, care potrivit academicianului Octav Oncescu “era un valoros, un educator desăvârşit şi potrivit”. În acelaşi ordin se arăta : “Aceşti vânători de munte vor fi instruiţi pentru războiul în munte (….) sunt mai cu seamă destinaţi misiunilor de recunoaştere, de siguranţă şi legătură, deci este nevoie de oameni de elită (….). Vânătorii de munte mai pot fi chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică în trecătorile Carpaţilor (….). Se va înfiinţa un corp special şi permanent de trupe de munte cu denumirea de vânători de munte.

Aşadar, după 82 de zile de la intrarea României în primul război mondial (19 august 1916) în conformitate cu prevederile Ordinului Marelui Cartier General nr.294 din 03 noiembrie 1916, Şcoala Militară de Schiori – Bucureşti s-a transformat în Corpul Vânătorilor de Munte organizat pe trei batalioane, a tre