Fără pic de respect pentru morți, doi bărbați au fost prinși la furat de coroane din cimitir. Aceștia au dat atacul noaptea de miercuri spre joi în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Sursa: Adi PîclișanSursa: Adi Pîclișan
1 /.
Hoții au adunat peste 40 de coroane depuse de familiile îndoliate la mormintele rudelor lor de Ziua Morților, celebrate tradițional în Banat pe 1 noiembrie, și plănuiau să le vândă, joi, în piață.
Cei doi bărbați au fost prinși de agenții de la Sectia 5 Poliție din Timișoara chiar în momentul în care se pregăteau să iasă pe poarta cimitirului, după ce au fost alertați de paznicii din zonă.
“Patrulam în jurul cimitirului şi am văzut o geantă plină cu flori. I-am văzut pe hoți. Am reuşit să oprim doi dintre ei. Unul era afară şi lua genţile, altul în cimitir le încărca. Când i-am oprit, au încercat să ne mituiască cu 50 lei”, a povestit unul dintre paznicii cimitirului.
În momentul în care au fost luați la întrebări de către oamenii legii, cei doi bărbați s-au bâlbâit. Niciunul nu a avut vreo explicație credibilă pentru cele 40 de coroane pe care le scoteau din cimitir. Imediat au fost luați și duși la audieri.
În fața polițiștilor, Constantin Gruia şi Moise Stan, ambii din județul Caraș Severin au recunoscut că voiau să vândă coronițele. ”Voiam să facem mâine un ban”, a explicat unul dintre ei.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru audieri, urmând să fie anchetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Al treilea partener de jaf este în continuare căutat de poliție.