Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", la care Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. este afiliată, îşi exprimă nedumerirea faţă de decizia luată in cadrul rectificării bugetare, decizie prin care s-a dispus reducerea sumei alocate, pentru achitarea drepturilor restante cuvenite, prin lege, politiştilor, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Măsura contravine unor angajamente anterioare, în care Ministrul de Interne, Mircea Duşa s-a angajat, în urma negocierilor cu Ministerul de Finanţe, să achite în cursul lunii septembrie 50% din valoarea drepturilor de echipament restante pentru acest an. Rectificarea bugetară a redus această suma la 8,66%, se precizează în comunicat.
Măsura luată împotriva poliţiştilor şi a personalului contractual din MAI este cu atât mai inexplicabilă cu cât alte categorii sociale primesc sumele restante, echivalente cu cele care le sunt refuzate angajaţilor din Ministerul Administratiei şi Internelor, ceea ce duce la discriminări între situaţia diferitelor categorii de bugetari, se arată în cmunicat.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" susţine revendicările formulate în numele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului din MAI, care au fost înaintate premierului Victor Ponta, şi consideră că este necesară găsirea imediată a unor soluţii pentru reazolvarea acestora, în condiţiile în care Premierul şi Ministrul de Interne s-au angajat în sensul rezolvării lor favorabile, precizează comunicatul.
CNS "Cartel ALFA" consideră justificată decizia celor peste 50.000 de membri ai SNPPC de a incepe, în cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, acţiuni de protest, pe fundalul campaniei electorale, în toată ţara, se mai precizează în comunicat.
F. A. Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", la care Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi