Dînd o căutare pe Internet pentru Defileul Jiului, am găsit numeroase referiri la „Heirup, heirup, cad stînci de fier // în lupta dusă de brigadier“. Brigadierii erau cei aproape 28.000 de tineri care au lucrat în 1948, timp de şapte luni, la „Şantierul Naţional de Muncă nr. 1 «Gheorghe Gheorghiu-Dej»“. Şi au reuşit să încheie ultimul tronson al legăturii peste munte: drumul şi calea ferată dintre Bumbeşti şi Livezeni. Se pare că, pentru mulţi dintre noi, alăturarea celor două nume evocă doar acest eveniment.

Dar eu nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ceva care este în general trecut sub tăcere şi/sau necunoscut: spectaculozitatea traseului, obţinută prin aplicarea unui amplu şi excelent proiect ingineresc într-o natură şi ea spectaculoasă.

DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La Căiuţi Povestea căii ferate este una neaşteptat de veche. Ea începe înainte de 1870, cînd autorităţile aflate de o parte şi de alta a Carpaţilor – Statul român şi Imperiul austro-ungar – îşi pun problema unei legături peste munte, în scopul valorificării resurselor din zona Petroşani. În 1870 se deschide linia Simeria-Petroşani, în 1877 – tronsonul Petroşani-Lupeni; în 1916 se încheie o parte a legăturii dintre Tg. Jiu şi zona minieră. Pînă în 1931, se fac studii, măsurători cartografice şi variante de traseu, în paralel cu executarea unor porţiuni de cale ferată, de-a lungul defileului; reînceput în 1937, şantierul continuă chiar şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Apoi lucrările avansează mai lent şi se încheie – cum am văzut – în 1948, cu cei 31 de km ai căii ferate dintre Bumbeşti şi Livezeni.

Dacă informaţiile de mai sus – extrase din D. Iordănescu, C. Georgescu, Construcţii pentru transporturi în România, Vol. I, Bucureşti: CCCF, 1986 – mi s-au părut relevante pen