În ultima perioadă, Prefectura Judeţului Braşov a fost sesizată că în zona balastierelor de la Tărlungeni şi Budila, încă se mai depozitează gunoaie. Asta după ce Prefectura şi Garda de Mediu au impus unele măsuri pentru interzicerea acestui lucru. Pe valea Tărlungului, între Tărlungeni şi Budila, sunt mai bine de 20 de balastiere, după estimarea reprezentanţilor de la Garda de Mediu. Tocmai de aceea, prefectul judetului, Mihai Mocaci, i-a cerut ieri noului comisar al Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, fost director al CET Braşov, să demareze de urgenţă controale in aceste zone. Pentru depozitare ilegală a deşeurilor, concesionarii balastierelor riscă amenzi între 20.000 şi 40.000 de lei, iar primăriile care nu supraveghează respectarea legii pe terenurile concesionate pot fi şi ele pedepsite cu amenzi între 5.000 şi 15.000 de lei. ( foto: pvtarlungeni.wordpress.com )