Fitch Ratings a atribuit joi emisiunii de obligaţiuni în valoare de 1,5 miliarde de euro efectuată miercuri de România ratingul BBB-, similar cu calificativul de ţară, care are perspectivă stabilă.
Obligaţiunile au un cupon de 4,875%, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Surse bancare au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că Ministerul Finanţelor a atras 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe prin lansarea unei emisiuni de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la o marjă de 3,7 puncte procentuale peste midswap.
Indicatorul midswap (rata calculată ca medie între cotaţiile afişate la operaţiunile de preschimbare din dobânzi variabile în dobânzi fixe şi invers), care variază pe tot parcursul zilei, a fost miercuri la transmiterea ştirii uşor peste 1,34%, astfel că randamentul obligaţiunilor a fost stabilită la puţin peste 5% pe an.
Bondurile au fost vândute cu un discount de 1,051%, ceea ce înseamnă că statul a acceptat să plaseze obligaţiunile sub valoarea nominală. Astfel, costul de 5% pe an este compus din cupon (dobânda plătită periodic) şi discount.
Potrivit unor surse bancare, cererea totală pentru obligaţiunile emise de România a fost de circa 4,5 miliarde euro.
Guvernul a mandatat recent Ministerul Finanţelor să lanseze o nouă emisiune de euroobligaţiuni pe pieţele externe de capital, în sumă de minimum 500 milioane euro şi maximum 1,5 miliarde euro, valoare care să fie stabilită în funcţie de condiţiile de piaţă.
Guvernul a apreciat că finanţele publice vor fi protejate astfel de eventualele şocuri externe ce ar putea determina creşterea dobânzilor pe piaţa internă.
La începutul lunii noiembrie va ajunge la maturitate o emisiune de obligaţiuni denominate în valută de 793,8 milioane euro.
Cea mai recentă operaţiune derulată de România pe pieţele externe a avut