Noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. Halloween. O sărbătoare pe care am importat-o şi noi, de mulţi ani. Unii văd în ea un prilej de distracţie. O distracţie în trend. Alţii, vocile Bisericii, o repudiază, considerând-o o sărbătoare ocultă, de sorginte satanică.
O sărbătoare importată
Halloween-ul, adoptat de români cu ani în urmă, a ajuns să reprezinte, pentru multă lume, un prilej firesc de sărbătoare. Petreceri peste petreceri. Evenimente adresate tuturor categoriilor de vârstă. Timişoara nu face excepţie. Miercuri seara, de exemplu, la Iulius Mall a avut loc Festivalul dovleacului şi Parada costumelor de Halloween, iar o serie de cluburi anunţau petreceri tematice incendiare.
Din peisaj nu lipsesc comercianţii de... dovleac. Prin pieţele timişorene, lângă mormanele de varză puteau fi vazute, zilele acestea, mormane de dovleci. Gata pregătiţi pentru sărbătoarea de Halloween. Scobiţi şi sculptaţi, pictaţi ori cu mărgele în loc de dinţi, dovleciii s-au vândut foarte bine. Au avut trecere mai ales printre tineri. Preţurile au variat în funcţie de mărime.„Cel mai ieftin e şase lei, iar cel mai scump pe care l-am dat a fost 45 de lei, pentru că a fost foarte mare. Fac şi reduceri. A venit un profesor şi a cumpărat zece bucăţi. Normal că am scăzut preţul lor”, ne spune un comerciant din Piaţa Badea Cârţan
Cu toate că e mai comod să cumperi un bostan gata scobit şi decorat, unii timişoreni au preferat să nu rateze o ocazie de a da frâu imaginaţiei şi creativităţii. „E exact ca şi cu bradul de Crăciun. Dacă tot am importat sărbătoarea asta, măcar să ne bucurăm de ea. Nu aş cumpăra un dovleac gata pregătit, prefer să îl fac eu, cum îmi place, e altceva când îl faci tu. Şi mai cred că pentru copii e important să aibă activitatea asta împreună cu familia. În fond, asta presupune o sărbătoare” , afirmă un tânăr, clien