Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Morților, Luminația sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Află semnificația zilei de 1 Noiembrie

Publicat in Alba24, joi 1 noiembrie 2012 ·

1 Noiembrie este ziua în care oamenii își îndreaptă gândurile, mai mult ca de obicei, înspre cei dragi, care au trecut în neființă. Numită și Ziua Morților, Ziua tuturor sfinților, Luminația sau Luminațiile, 1 Noiembrie este celebrată în foarte multe țări creştine din lume.

Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși, luterani, calvini sau unitarieni.

În Evul Mediu, pe 1 Noiembrie, după Sfânta Liturghie dedicată Zilei tuturor sfinților, oamenii își petreceau după-amiaza în cimitire, rugându-se pentru sufletele răposaților. Așa se explică originea consacrării primei zile din Brumar drept zi de pomenire a morților.

De aici provine obiceiul de a merge pe 1 Noiembrie în cimitir, de a duce flori și coronițe de flori, de a aprinde lumânări și a spune rugăciuni pentru sufletele morților. În biserici, se săvârșește vecernia (slujba de seară) în memoria celor trecuți în veșnicie.

În bisericile protestante, Ziua Morților nu există, însă și credincioșii protestanți, evanghelici, reformați merg în cimitire, duc flori, aprind lumânări și se roagă. Obiceiul a fost preluat şi de Biserica Greco-Catolică.

În timp, Biserica Ortodoxă a preluat această sărbătoare dedicată sufletelor celor decedați, care devine astfel ecumenică. Ziua Morților sau Luminația se înscrie în rândul sărbătorilor din vechiul cult al morților. Luminația este celebrată și de preoții ortodocși care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul morților.

De 1 Noiembrie, cimitirele se transformă în oaze de lumină

Cu câteva zile înainte, creștinii merg la cimitir şi curăță mormintele, iar pe 1 Noiembrie aceștia duc flori la cimitir, în special crizanteme, flori specifice toamnei și acestei sărbători. Mormintele se împodobesc cu flori și coroane de

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 28 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°