La Casa Tineretului se desfăşoară a VII- a ediţie a Festivalului concurs Chira Chiralina
Festivalul de muzică folk are loc în primul weekend al lunii noiembrie, fiind organizat ca de obicei de Consiliul Judeţean şi Centrul de Creaţie Brăila. La această manifestare, ce are drept scop descoperirea şi promovarea a noi talente interpretative şi de creaţie ale muzicii folk, s-au înscris zeci de concurenţi din întreaga ţară, în concurs au mai rămas douăzeci şI trei de grupuri şI interpreţi. Aceştia vor evolua în faţa publicului şI a juriului vineri şI sâmbătă de la ora 18.00. După concurs, vineri seara vor cânta în recital grupul Poesis şI Adrian Ivaniţchi (foto). Poesis înseamnă Marius Baţu şI Eugen Baboi care au la activ albumele 'Cântec şoptit' (1996), 'Babilon' (2007) şI 'Creanga de aur' (aprilie 2012). Adrian 'Puiu' Ivaniţchi este un 'pionier' al folkului în România, primul care a cântat această muzică (în anii 60), voce şI chitară. Puiu a cochetat şI cu rockul, cântând în formaţiile Coral, Sideral şI Sfinx. Sâmbătă, după secţiunea concurs, vor avea recitaluri Ali Riza Erdogan şI Zoia Alecu. Erdogan este turc cu studii în Anglia stabilit de şase ani în Brăila. Director general al Fabricii Solo Textil din Brăila este pasionat de muzică şI cunoscut în ţara sa prin cele patru CD-uri înregistrate şI mai multe clipuri difuzate la televiziunile din Turcia. Interpretă de muzică folk şI rock, Zoia Alecu a început să cânte în 1973, la sugestia lui Doru Stănculescu. După mulţi ani de folk a trecut la rock (cu Sfinx) şI pop rock (Sfinx Experience). În 2007 apare 'Vino aici', primul material discografic propriu (folk). Duminică, 4 noiembrie, are loc Gala Laureaţilor, unde concurenţii se 'bat' pentru Marele premiu, 5.000 de lei, Premiul I, 2.500 de lei, Premiul II, 2.000 de lei, Premiul III, 1.500 de lei; Premiul pentru creaţie, 1.000 de lei, Premiul pentru virtuozita