Un distins colonel, dl Şelaru, îmi trimite un mesaj prin care mă îndeamnă să luăm o poziţie critică pentru a bara drumul spre Parlament al cântăreţilor. Se referea la Ionela Prodan, care candidează în diaspora, într-un colegiu din America. Lista cântăreţilor intraţi în politică este mai lungă; îi aflăm pe Damian Drăghici, Victor Socaciu, Mihai Sturzu, Ionuţ Fulea în rândul candidaţilor care se luptă pentru a convinge electoratul că merită să-i reprezinte în Camerele legislative. Înţeleg până la un punct reţinerea colonelului rezervist faţă de "ofensiva parlamentară" a interpreţilor din toate genurile. Dar nu putem să fim atât de tranşanţi în opinii încât să îndemnăm la respingerea acestor candidaturi.
Este dreptul oricărui cetăţean de a alege, dar şi de a fi ales, drept fundamental constituţional. În plus, persoanele respective şi-au câştigat notorietatea prin performanţe artistice, sunt la propriu "vedete" adevărate, nu inventate. Exprimările lor în spaţiul public nu sunt de conjunctură; i-am urmărit nu doar pe scenă, de unde transmit mesaje clare, ci şi în diferite dezbateri care vizează starea societăţii. De ce actorii ar avea greutate mai mare a opiniei şi cântăreţii nu? De ce să credem că ei nu pot intra în piele de politician, dar nu ne oripilăm deloc când politicienii vor să joace alte roluri? Pe scenă, trecerea de la dramă la comedie probează talentul actorilor. Pe scena politică însă, schimbarea rolurilor, a registrului tematic devin hilare, motiv de intrare în derizoriu a mesajului.
Alegătorii vor fi oripilaţi însă de travestirea unor politicieni, cu personalitatea bine precizată în percepţia publică în opusul lor, în ceea ce ne-am obişnuit să fie.
Elena Udrea devine comi-tragică în încercarea ei de a deveni pentru câteva săptămâni de campanie femeia de la bloc, refugiată la Roman, într-un colegiu de oameni absolut normali,