Florile specifice toamnei, crizantemele, au invadat centrul Târgu-Mureşului cu ocazia Târgului Crizantemelor deschis miercuri, 31 octombrie, în Parcul din Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş.Numeroşi producători de flori din judeţ şi-au expus la vânzare frumoasele flori, multitudinea de culori punând stăpânire pe centrul oraşului, târgumureşenii având astfel posibilitatea, nu doar să le admire, ci să le şi cumpere, mai ales că Ziua Morţilor îşi face simţită prezenţa în aceste zile.
„Munca cu aceste flori nu este deloc uşoară”
Printre standurile încărcate cu flori, unul mai bogat şi mai colorat ca altul, l-am găsit pe Kali Ferencz, producători de flor localitatea Curteni, comuna Sântana de Mureş, prezent în premieră cu florile sale în centrul Târgu-Mureşuilui la acest tărg. “Avem crizanteme de toate felurile, spendide mari, de la 40 de lei, până la cele mai mici cu preţ de 4-5 lei. Avem şi la fir, 1,5 lei firul. Vânzarea încă nu a pornit, deci prea multe nu pot să vă spun de acest lucru. Aşteptăm după-masa să vedem cu merge vânzarea. Munca cu aceste flori nu este deloc uşoară, mai ales că vara a fost foarte cald şi nu prea a plouat şi atunci udatul a trebuit cumva asigurat. Am folosit mai multe îngrăşăminte, plus udare pentru că florile au nevoie de multă apă. Sunt pentru prima dată cu florile în centrul Tâgu-Mureşului la acest Târg al Crizantemelor şi acum cu aceste sărbători religioase, cum este şi Ziua Morţilor, sperăm să avem o vânzare cât mai bună. Dacă e o cantitate mai mare vindem en gros de acasă, în rest vindem cum putem”, a declarat Kali Ferencz.
Crizantemele din Chinari, între 2 şi 20 de lei
Am continuat vizitarea târgului şi am dat peste alte standuri pline de combinaţii de forme şi culori, de crizanteme roşii, roz, albe, galbene sau albe, nelipsind din oferta producătorilor margareta în trei culori, crizantemele coreene, cri