Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producţia mondială de vin a ajuns la cel mai scăzut nivel din 1975

Publicat in Ziua Veche, joi 1 noiembrie 2012 ·

Recolta săracă de struguri din acest an va conduce cel mai probabil la incapacitatea de a acoperi cererea tot mai mare de vin la nivel mondial, relatează BBC.

Organizaţia Internaţională a Viţei-de-vie şi Vinului (OIV) a precizat că producţia de vin la nivel global în acest an se va situa la cel mai scăzut nivel din 1975, când a început înregistrarea acestor date. Cel mai puternic loviţi sunt producătorii de vin din Argentina, unde producţia va scădea cu 24%, precum şi cei proveniţi din Italia şi Franţa, cele mai mari state producătoare de vin din lume, transmite Moldpres.

OIV a mai atras atenţia că scăderea producţiei va determina cel mai probabil o creştere a preţurilor. Cererea globală de vin este în creştere, în special în lumea în curs de dezvoltare, urmând ca în acest an să depăşească producţia. “Apelăm la rezerve pentru a asigura alimentările”, a spus directorul general al organizaţiei, Federico Castelluci.

Producţia totală ar urma să scadă sub 250 de milioane de hectolitri. Anul trecut, la nivel global s-au produs 265 de hectolitri de vin. Una din principalele ţări producătoare care sfidează această direcţie sunt Statele Unite, unde producţia ar urma să se majoreze cu 7%.

Recolta săracă de struguri din acest an va conduce cel mai probabil la incapacitatea de a acoperi cererea tot mai mare de vin la nivel mondial, relatează BBC.

Organizaţia Internaţională a Viţei-de-vie şi Vinului (OIV) a precizat că producţia de vin la nivel global în acest an se va situa la cel mai scăzut nivel din 1975, când a început înregistrarea acestor date. Cel mai puternic loviţi sunt producătorii de vin din Argentina, unde producţia va scădea cu 24%, precum şi cei proveniţi din Italia şi Franţa, cele mai mari state producătoare de vin din lume, transmite Moldpres.

OIV a mai atras atenţia că scăderea producţiei va determina cel mai probabil o creştere

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 19 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 51 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°