Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Călin şi Denis Mureşan, Miss şi Mister Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu”. GALERIE FOTO

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 1 noiembrie 2012 ·

La Clubul Insomnia s-a dat, miercuri seară, startul petrecerilor privind balurile bobocilor. Iar cei care au spart gheaţa cu această ocazie au fost elevii Colegiului Tehnic “Elisa Zamfirescu” Satu Mare. Concursul s-a desfăşurat într-o atmosferă incendiară, având ca temă Halloween-ul. La competiţie s-au înscrie 12 concurenţi, şase fete şi şase băieţi, care s-au luptat pentru titlul de Miss şi Mister al Colegiului Tehnic “Elisa Zamfirescu”. Cei 12 concurenţi au fost: Diana Călin, Alexandra Starovschi, Iza David, Barakonyi Bianka, Cristina Chiş şi Loredana Dindiligan pentru titlul de Miss, respectiv Szillagyi Csaby, Denis Mureşan, Daniel Ciachi, Elvis Erdei, Richard Aman şi Vlad Verdeş pentru titlul de Mister.

Juriul care a decis câştigătorii concursului a foat alcătuit din: director Ligia Alexandrina Pop, director adjunct Ioana Raţiu, profesorii Szekely Izabella şi Pap Rolland, Stela Molnar din partea sponsorilor, respectiv Miss şi Mister Boboc 2011 Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu” Satu Mare, Mădălina Racolţa şi Marius Tout. Gaza show-ului a fost DJ Gaby, care împreună cu DJ Soso au creat o atmosferă senzaţională pentru elevii colegiului. Astfel, cei 12 competitori au avut de participat la patru probe, care au constat în: proba de dans, proba de zi, proba la alegere, unde aceştia au putut opta fie pentru dans, cântat sau actorie, respectiv proba de seară.

Pe parcursul spectacolului au avut loc momente artistice incendiare susţinute atât de elevii unităţii de învăţământ, cât şi de cei de la Passion 4 Salsa, B-boy. După delungi deliberări, juriul a hotărât câştigătorii titului de Miss şi Mister Boboc Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu”.

Astfel, titlul de Miss i-a revenit Dianei Călin, iar cel de Mister lui Denis Mureşan. Pe locul doi s-au clasat Alexandra Starovschi şi Vlad Verdeş, iar podiumul a fost completat de Loredana Din

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°