Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cionca, în cursă pentru al doilea mandat de deputat

Publicat in Glasul Aradului, joi 1 noiembrie 2012 ·

Deputatul Iustin Cionca le mulţumeşte locuitorilor oraşului Pecica pentru că l-au susţinut în ultimii ani şi continuă să îl susţină şi acum, când partidul pe care îl reprezintă încearcă să obţină un scor cât mai bun la alegerile parlamentare.

Iustin Cionca spune că nu i-a fost uşor să fie deputat al unui colegiu cu 15 localităţi, dintre care trei sunt oraşe, dar că s-a achitat de sarcina aceasta cu gândul la oamenii care l-au trimis în Parlamentul României.

„Putem, desigur, vorbi mult despre interesul naţional. Dar eu pun alături de acest interes naţional interesul oamenilor pe care îi reprezint. Ei au necazuri, bucurii, supă­rări, aşteptări, sunt criticii exigenţi şi obiectivi ai muncii mele. Ei ştiu că am bătut la foarte multe uşi, am ascultat foarte multe probleme şi mi-am dedicat acti­vitatea de la Bucu­reşti pentru ca în colegiul nostru, în satele, comunele şi oraşele de aici dezvoltarea să fie vizibilă. Le mulţumesc pentru încredere şi sprijin, sunt mândru că îi re­prezint şi că pot spune, oriunde mă aflu, că sunt pecican, iar oamenii mă privesc cu apreciere, pentru că vin dintr-o zonă cu o populaţie harnică, decentă, deşteaptă”.

Deputatul Cionca a precizat că în activitatea sa a fost susţinut de primarii, viceprimarii şi consilierii locali din colegiul electoral. Proiectele administrative nu pot fi disociate de sfera politicului, iar asfaltările, pietruirile de drumuri, reţelele de apă au fost toate discutate şi susţinute şi la Bucureşti.

Pentru următorul mandat de deputat, Iustin Cionca spune că se va concentra pe două domenii extrem de importante: educaţia şi sănătatea publică.

„Să avem mai multe grădiniţe şi şcoli noi, dotate măcar la nivelul do­tărilor despre care auzim că există la numai câţiva kilometri de noi, în Ungaria. Copiii noştri merită ce este mai bun! Apoi, desigur, suntem foarte preocupaţi de sănătatea oamenil

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 12 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 52 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 57 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°