Un turneu naţional fără precedent în România, o călatorie muzicală inedită ce i-a dus pe Gabriel Croitoru - violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu - care a fost şi instrumentul lui George Enescu- şi pe pianistul Horia Mihail, în sate din nordul, estul şi sudul României, se încheie chiar de ziua radioului public, joi, 1 noiembrie, ora 19, la Sala Radio.
Turneul a început chiar în comuna în care s-a născut Enescu, şi care astăzi îi poartă numele, şi a continuat în alte şapte sate din ţară.
Cei doi mari instrumentişti au avut ambiţia, curajul şi dăruirea de a merge în locuri unde muzica clasică nu s-a auzit niciodată pe viu, unde copii emoţionaţi au spus că nu au văzut o vioară sau un pian decât la televizor. Acum au văzut chiar un instrument de mare valoare, vioara Guarneri del Gesu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului naţional "George Enescu") şi unul dintre pianele călătoare ale lui Horia Mihail şi mai ales au cunoscut şi au luat autografe de la doi mari instrumentişti care, la rândul lor, au trăit o experienţă specială: "Pe mine mă impresionează şi încă nu-mi revin din surpriza pe care am avut-o încă de la primele concerte în faţa numărului mare de oameni care a venit la aceste recitaluri. Am cântat în sate, comune de câteva sute, mii de locuitori şi au fost locuri unde s-au strâns 50-60 de adulţi şi 150 de copii şi nu numai localnici, ci şi oameni care au auzit de la Radio România despre aceste concerte, le-au căutat şi le-au găsit şi s-au bucurat împreună cu noi", spune Horia Mihail.
După unul dintre concertele de la sate Gabriel Croitoru declara: „Eu zic că am început să ne obişnuim şi cu o atmosferă mai puţin propice unei săli de concert. Nu întotdeauna se întâmplă să ai spectatori care nu sunt familiari cu acest gen de muzică şi mă bucur că, iată, suntem la ei acasă şi încercăm