Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de act normativ pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a acordurilor privind declararea şi plata contribuţiilor sociale, încheiate de angajatorii nerezidenţi cu persoane fizice rezidente sau nerezidente.
'Prin Ordonanţa Guvernului nr.15/ 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.621 din 29 august 2012, au fost introduse noi prevederi în ce priveşte contribuţiile sociale obligatorii, aplicabile în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în România şi obţin venituri din salarii de la angajatori nerezidenţi', se arată în document.
Potrivit noilor prevederi, obligaţiile fiscale declarative şi de plată a contribuţiilor sociale obligatorii le revin fie salariaţilor, fie angajatorilor nerezidenţi. Astfel, în situaţia în care există un acord, încheiat între angajat şi angajatorul nerezident, privind achitarea contribuţiilor sociale obligatorii, salariatului îi revine obligaţia declarării şi plăţii contribuţiilor sociale individuale şi ale angajatorului. De asemenea, obligaţiile le revin şi în situaţia în care nu există un acord încheiat între angajat şi angajatorul nerezident care nu are sediul social sau reprezentanţa în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii în România.
Potrivit instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, angajatorului îi revine obligaţia privind achitarea contribuţiilor sociale datorate în calitate de angajator, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale individuale, precum şi declararea acestora la organul fiscal competent direct sau printr-un reprezentant fiscal/împuternicit.
'Totodată, în mod similar au fost prevăzute obligaţiile persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii