Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat, joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, propunerile pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Parchetului General al României, potrivit Antena 3. Din păcate, procurorul gorjean Emil Moța nu a fost numit în funcția de șef al Parchetului General. Ministrul Justiției a făcut astăzi nominalizările pentru cele două funcții.
Procurorul Ioan Irimie a fost nominalizat şefia DNA, iar Tiberiu Mihail Niţu pentru funcţia de procuror general.
Ioan Irimie este procuror la Cluj şi s-a ocupat, printre altele, de dosarul Gabriel Bivolaru, dosarul Costeşti şi dosarul Stoeneşti. La rândul său, Tiberiu Niţu este fost prim-adjunct al procurorului general pe vremea Laurei Codruţa Kovesi. Niţu a închis dosarele Revoluţiei din 1989 fără să găsească nici un vinovat şi, de asemenea, este posesorul unui certificat de revoluţionar ce i-a adus 8.000 mp de teren. Pentru cele două funcţii au candidat 11 procurori. Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care va da un aviz consultativ. Decizia finală aparţine preşedintelui României, care poate accepta sau respinge propunerile.
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a anunţat, joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă, propunerile pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Parchetului General al României, potrivit Antena 3. Din păcate, procurorul gorjean Emil Moța nu a fost numit în funcția de șef al Parchetului General. Ministrul Justiției a făcut astăzi nominalizările pentru cele două funcții.
Procurorul Ioan Irimie a fost nominalizat şefia DNA, iar Tiberiu Mihail Niţu pentru funcţia de procuror general.
Ioan Irimie este procuror la Cluj şi s-a ocupat, printre altele, de dosarul Gabriel Bivolaru, dosarul Costeşti şi dosarul Stoeneşti. La rândul său, Tiberiu Niţu este fost prim-adjunct al proc