Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnea de porc ar putea fi cu 15% mai scumpă, înainte de Crăciun

Publicat in Alba24, joi 1 noiembrie 2012 ·

Ne putem aştepta la scumpiri pentru carnea de porc de 15%, până la Crăciun, iar preparatele din carne ar putea fi comercializate la preţuri cu 10% mai mari, din cauza creşterii cheltuielilor cu materia primă, utilităţi şi combustibili.

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) susţin că majorările de preţ la energie, gaze şi combustibili afectează şi pe cel al cărnii, care a crescut cu 15%, în ultima perioadă şi va cunoaşte majorări similare, în continuare.

De asemenea, producătorii de mezeluri ar urma să mărească preţurile cu până la 10%, din cauza materiei prime care este mai scumpă cu aproape 25% faţă de începutul anului.

“În România, în apropierea sărbătorilor de iarnă, se taie trei milioane de porci în fundul curţii. Şi atunci se dereglează piaţa în mod direct. Probabil că preţurile la aceşti porci pe care îi taie ţăranii vor fi, ca în fiecare an, mai mari decât cele cu care vindem noi la ora actuală”, a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

“Suntem sub costurile de producţie şi nu ştiu cât vom mai rezista. Reducerea TVA poate fi o soluţie imediată, dacă vrem să încurajăm vânzările. Dacă nu se va reduce TVA, se va pune problema insolvenţei pentru mulţi producători. Reducerea TVA va duce la diminuarea evaziunii fiscale şi la oferirea unor produse la preţuri accesibile”, a afirmat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

Sursa: rtv.net

URL scurt: http://alba24.ro/?p=139706

Ne putem aştepta la scumpiri pentru carnea de porc de 15%, până la Crăciun, iar preparatele din carne ar putea fi comercializate la preţuri cu 10% mai mari, din cauza creşterii cheltuielilor cu materia primă, utilităţi şi combustibili.

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) susţin că majorările de preţ la energie, gaze şi combustibili afectează şi pe cel

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°